În perioada 27 – 29 iulie 2010, delegaţia Ministerului Finanţelor în componenţa Barbăneagră Victor, viceministrul finanţelor, Platon Nicolae, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, şi Certan Anastasia, director al Direcţiei generale politică şi legislaţie fiscală şi vamală, de comun cu reprezentanţii proiectului de asistenţă tehnică BIZTAR, USAID, din Republica Moldova, au întreprins o vizită de studiu la Tbilisi, Georgia, în vederea efectuării unui schimb de experienţă în domeniul politicii fiscale şi vamale, administrării fiscale şi vamale.

În timpul vizitei delegaţia s-a familiarizat cu reformele liberale lansate în Georgia la începutul anului 2004 ce au vizat consolidarea finanţelor publice, îmbunătăţirea mediului de afaceri, modernizarea infrastructurii şi îmbunătăţirea serviciilor sociale. Aceste reforme structurale au fost realizate de o echipă nouă de lideri care a ajuns la putere pe o platformă de luptă împotriva corupţiei şi care a formulat ca o prioritate necesitatea reformării sistemului public administrativ. Cele propuse au generat o creştere rapidă a economiei, cu 5,9% pe an (inclusiv perioadele de criză şi a războiului cu Federaţia Rusă), lucru ce a determinat îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Au avut loc o serie de intrevederi cu oficialităţile şi personalul de la Ministerul Finanţelor, Centrul politicii fiscale, Serviciul de Stat de Venituri, Agenţia Naţională de Investiţii a Georgiei şi Centrul de Serviciu Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice, Camera de Comerţ şi Industrie, ex-ministrul finanţelor şi ex-primul şef al Serviciului de Stat de Venituri, grupul de consilieri ai prim-ministrului, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi sectorul privat, ai misiunii USAID din Georgia. De asemenea, a fost vizitat punctul de trecere a frontierei Sadakhlo.

Principalele elemente ale reformei fiscale şi vamale din Georgia ţin de înlocuirea sistemului progresiv de impozitare a venitului cetăţenilor; reducerea numărului de impozite de la 22 la 6; abolirea aproape în totalitate şi unilateral a taxelor vamale şi barierele non-tarifare la import. Ca urmare a promovării reformelor date, impactul asupra bugetului de stat a fost enorm, în sensul creşterii puternice a veniturilor colectate, ca pondere în PIB, de la 14,6% în 2003 la 25,8% în 2008.
De asemenea, au fost produse modificări instituţionale, prin crearea Serviciului de Stat a Veniturilor de pe lângă Ministerul Finanţelor, în urma fuzionării Serviciului Fiscal, Serviciului Vamal şi Poliţiei Financiare, care activau separat şi duceau lipsă de capacitatea principală în domeniul resurselor umane, tehnologii informaţionale şi capacitate organizaţională necesară pentru a realiza o administrare fiscală şi vamală eficientă. Reorganizarea structurală a permis schiţarea liniilor clare de responsabilitate între politica fiscală şi vamală asumată de Ministerul Finanţelor şi administrarea fiscală şi vamală efectuată de Serviciul de Stat de Venituri.
Au fost atinse progrese imense în sistemele de tehnologii ale Ministerului Finanţelor, care dispun acum de soluţii robuste hardware şi software. Funcţiile de tehnologii informaţionale ale fostelor unităţi au fost fuzionate într-un singur Departament de tehnologii informaţionale al Ministerului Finanţelor, care a dat posibilitate la schimbul electronic de informaţii între fisc, vamă, poliţia financiară, Ministerul Finanţelor şi autorităţile din exterior. Această centralizare a permis punerea în aplicare a proceselor automate de activitate ale Serviciului de Stat de Venituri şi de gestionare a fluxului de lucru în astfel de domenii cum ar fi raportarea şi recursurile pe chestiuni fiscale şi vamale şi prevede o implementare mai uşoară şi mai uniformă a proceselor de afaceri şi gestionarea procesului de luare a deciziilor.