RO RU EN
Despre MinisterInstituţii subordonate, pe lîngă şi monitorizateComunicate şi anunţuriÎntrebări şi răspunsuriArhiva
 

REPARIS



REPARIS (Calea spre Europa, Programul de Reformă a Contabilităţii şi Fortificare Instituţională) este un program regional, scopul acestuia fiind de a crea un mediu transparent şi eficient de elaborare a politicilor şi cadrului instituţional pentru raportarea financiară în sectorul corporativ în Europa centrală, de est şi sud-est, iar Republica Moldova este una din ţările participante. De asemenea în cadrul acestui program participă: Albania, Bosnia-Herzegovina, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, şi Serbia.

REPARIS este conceput pe ideea de introducere, punere în aplicare, şi aplicare efectivă a unor porţiuni relevante ale acquis-ului comunitar al Uniunii Europene cu scopul de a contribui la investiţiile străine directe şi de portofoliu, la stimularea evoluţiei sectorului privat şi celui financiar, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi climatului investiţional, precum şi de a facilita potenţiala integrare în Uniunea Europeană.

Principalele activităţi, desfăşurate în cadrul programului REPARIS includ: 

  • Conferinţa ministerială anuală şi seminare cu oficiali din cadrul Ministerelor de Finanţe ale ţărilor / economiilor participante în cadrul programului;
  • Comunitatea de practică dedicată problemelor raportării financiare în sectorul corporativ;
  • Comunitatea de practică dedicată problemelor auditului şi supravegherii publice a activităţii de audit;
  • Comunitatea de practică dedicată problemelor educaţiei şi pregătirii profesionale în domeniul contabilităţii şi auditului;
  • Seminare tematice privind aplicarea SIRF în unele sectoare reglementate (bancar, asigurări, etc);
  • Colaborarea la nivel regional pentru a forma o înţelegere comună a aspectelor referitoare la implementarea reformelor în domeniul contabilităţii şi auditului.

Activităţile regionale în cadrul REPARIS au scopul de a ajuta ţările participante să creeze un cadru legal comun, să faciliteze cele mai bune practici în domeniu la nivel internaţional. 

Informaţii detaliate referitor la obiectivele, activităţile şi realizările programului REPARIS pot fi accesate la adresa: http://worldbank.org/reparis

ACTIVITĂŢI CURENTE REPARIS

Nota informativă privind întrunirea comunităţii de practică dedicată problemelor educaţiei în domeniul raportării financiare şi auditului cu implicarea reprezentanţilor ţărilor/economiilor participante în cadrul programului REPARIS (Calea spre Europa, Programul de Reformă a Contabilităţii şi Fortificare  Instituţională)

Nota informativă. Atelier de lucru organizat cu participarea oficialilor din cadrul Ministerelor de Finanţe ale ţărilor participante în cadrul programului REPARIS (Calea spre Europa, Programul de Reformă a Contabilităţii şi Fortificare  Instituţională)  

Nota informativă privind participarea la seminarul „Pregătirea formatorilor pentru predarea Standardului Internaţional de Raportare Financiară pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (SIRF pentru IMM-uri)” din cadrul programului REPARIS (Calea spre Europa, Programul de Reformă a Contabilităţii şi Fortificare Instituţională)

Provocările implementării unui sistem adecvat de supraveghere publică a activităţii de audit şi controlul calităţii lucrărilor de audit

Agenda pentru masă rotundă cu tema: „Provocările implementării unui sistem adecvat de supraveghere publică a activităţii de audit şi controlul calităţii lucrărilor de audit”

MASĂ ROTUNDĂ  27 aprilie 2011, mun. Chişinău „Provocările implementării unui sistem adecvat de supraveghere publică a activităţii de audit şi controlul calităţii lucrărilor de audit”

Calea spre Europa, Program de Reformă a Contabilităţii şi Fortificare Instituţională (REPARIS)

Controlul calităţii lucrărilor de audit. Experienţa Croaţiei

Controlul calităţii lucrărilor de audit. Experienţa Macedoniei

Comunitatea de practică, dedicată Metodologiei sistemului de asigurare a calităţii cu implicarea reprezentanţilor ţărilor/economiilor participante în cadrul programului REPARIS (Calea spre Europa, Programul de Reformă a Contabilităţii şi Fortificare  Instituţională)

Comunitatea de practică, dedicată problemelor raportării financiare cu implicarea reprezentanţilor ţărilor/economiilor participante în cadrul programului REPARIS, sa întrunit la Viena în perioada 3-4 februarie

COMUNITATEA DE PRACTICĂ DEDICATĂ PROBLEMELOR RAPORTĂRII FINANCIARE ÎN SECTORUL CORPORATIV

COMUNTATEA DE PRACTICĂ DEDICATĂ PROBLEMELOR SUPRAVEGHERII PUBLICE A ACTIVITĂŢII DE AUDIT ŞI AUDITORILOR (AOCoP)

Seminar organizat cu participarea oficialilor din cadrul Ministerelor de Finanţe ale ţărilor participante în cadrul programului REPARIS (Calea spre Europa, Programul de Reformă a Contabilităţii şi Fortificare  Instituţională)  

CĂUTARE
Căutare avansată
ANTICAMERA ONLINE
Scrieţi ministrului
Serviciul de presă

SERVICIU DE PRESĂ
Comunicate de presă
Galerie foto
Galerie video
Ministerul in mass media
Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova
str.Cosmonauţilor, 7, mun. Chişinău
MD – 2005, Republica Moldova
tel.: (+373 22) 226629, fax: (+373 22)240055
e-mail: cancelaria@minfin.moldova.md
          webadmin@minfin.moldova.md



2006. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova.
Toate drepturile rezervate
2006. Ministry of Finance of Republic of Moldova.
All right reserved.
Design and development by Deeplace ISSP