Criteriile de aderare la uniunea Europeană

Dupa cum demonstrează extinderile precedente ale UE, aderarea la UE reprezintă un proces îndelungat şi complicat de ajustare a tuturor domeniilor interne ale statelor candidate la principiile, valorile şi standardele UE. Doar în acest caz integrarea ulterioară a noilor ţări membre nu va avea pentru ele consecinte dureroase si nu va afecta integritatea sistemului european. Pentru a orienta statele candidate asupra reformelor care trebuie îndeplinite în vederea aderării la UE, Uniunea a stabilit cîteva criterii de aderare. Criteriile obligatorii pentru aderarea la Uniunea Europeana formalizate la summitul de la Copenhaga sunt următoarele [Tratatul asupra UE, art. 49]:

1. Criteriul politic: existenţa unor instituţii stabile, care ar fi garante ale democraţiei, supremaţia legii, drepturile omului şi protecţia minorităţilor. Acest criteriu a fost desfasurat mai târziu în Tratatul de la Amsterdam, declarându-se că „Uniunea este fondata în baza condiţiilor de libertate, democraţie, respectarea drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale, supremaţiei legii, principii care sunt comune pentru toate statele membre” (art.6). Orice stat european care respectă aceste principii poate deveni membru al Uniunii.
2. Criteriul economic: existenţa unei economii de piaăţ funcţionale, capabile sa facă faţă presiunilor competitive şi forţelor de piaţă din cadrul UE.
3. Capacitatea de adoptare integrală a acquis-ului comunitar; aderarea la obiectivele politice, economice şi monetare ale UE.

Ulterior la Consiliile Europene, care au urmat celui de la Copenhaga, criteriile de mai sus au fost completate cu înca unul:

Existenţa unor structuri administrative şi judiciare care vor permite adoptarea şi aplicarea acquis-ului comunitar.

Această condiţie urma să asigure că extinderea Uniunii Europene nu va periclita realizările Comunităţii şi procesul de integrare, convenit la Maastricht.
Consiliul European de la Luxembourg, din decembrie 1997, a decis completarea criteriilor de la Copenhaga cu o nouă condiţie – capacitatea UE de a accepta noi membri, aceasta însemnînd sporirea angajamentului UE în procesul de extindere.
Criteriile expuse la summitul de la Copenhaga vin sa completeze condiţia de bază pentru a deveni membru al UE o constituie  identitatea europeană, care a fost consacrată prin Tratatul de la Roma din 1958, art. 237 („orice stat european poate deveni membru al Uniunii Europene”).
Îndeplinirea criteriilor de aderare de catre statele candidate este monitorizată de Comisia Europeana, care anual publica Rapoarte de Taăa privind succesele înregistrate de statele candidate în acest domeniu.
Condiţia înaintata UE:
Capacitatea UE de a absoarbe noii membri şi de a menţine, în acelasi timp, procesul de integrare.
- Extinderea nu trebuie să fie mai costisitoare decât procesul de integrare
- Extinderea nu trebuie sa pericliteze realizările Comunităţii şi procesul de integrare convenit la Maastricht.
Uniunea îsi rezerva dreptul de a decide momentul la care va fi pregatită pentru a accepta noi membri

Criteriile de convergenţă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice si Monetare. Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către toate ţările membre UE în 1993, şi se referă la ţintele (target-uri) în domeniul inflaţiei, finanţelor publice, ratelor dobânzii şi cursurilor de schimb. În plus, progresele înregistrate de statele membre şi de către statele candidate privind convergenţa spre Uniunea Economica şi Monetară sunt evaluate din perspectiva aceloraşi criterii de convergenţă referitoare la:

• Stabilitatea preţurilor: rata medie a inflaţiei din ultimele 12 luni (calculată prin indicele preţurilor de consum) nu trebuie să depasească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflaţiei din primele trei state cu cele mai reduse nivele ale ratei inflaţiei; în plus, ratele inflaţiei din ţara candidată trebuie sa se dovedească a fi sustenabile.
• Finanţele publice: poziţia bugetară a unei ţări trebuie să fie sustenabilă, respectiv sa nu existe un deficit bugetar excesiv. În particular: (i) deficitul bugetar consolidat al statului nu trebuie să depasească nivelul stabilit în Tratat de 3 la sută din PIB; dacă această valoare este depasită, deficitul bugetar trebuie să fie redus substanţial şi continuu, către o valoare apropiată de cea de referinţă, sau depăţirea valorii de referinţă să fie temporară şi excepţională, şi (ii) datoria publica brută nu trebuie să depasească 60% din PIB, sau dacă are valori mai mari trebuie să se diminueze semnificativ si să se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm satisfacător;
• Ratele dobânzii: Randamentul mediu al titlurilor de stat pe termen lung calculat pe ultimele 12 luni nu trebuie să depăşeasca cu mai mult de 2 puncte procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele trei state cu cele mai reduse niveluri ale inflaţiei;
• Cursurile de schimb: trebuie să se menţină în marjele de fluctuaţie convenite prin mecanismul ratelor de schimb din cadrul ERM al EMS, pentru cel puţin 2 ani, fără a se proceda din propria iniţiativa la deprecierea monedei faţă de celelalte monede ale statelor membre.