RO RU EN
Despre MinisterInstituţii subordonate, pe lîngă şi monitorizateComunicate şi anunţuriÎntrebări şi răspunsuriArhiva
 
Principala / Comunicate şi anunţuri / Anunţuri / Anunţ despre raportarea datoriei publice

Anunţ despre raportarea datoriei publice



ANUNŢ

Ministerul Finanţelor atenţionează unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, instituţiile financiare care au obtinut mijloace recreditate, beneficiarii recredităţi direct de Ministerul Finanţelor, societaţile comerciale în care statul sau unitatea administrativ-teritoriala deţine mai mult de 50 la suta din capitalul social, întreprinderile de stat şi municipale, precum şi beneficiarii de imprumuturi interne sau externe acordate sub garanţia statului, asupra respectării executării prevederilor Legii cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat nr. 419-XVI din 22.12.2006 şi anume:

- prezentarea trimestrial Ministerului Finanţelor informaţia necesară pentru monitorizarea sumelor datorate, a debursării si deservirii datoriei publice, a obligaţiunilor condiţionale ce rezultă din contractele de garanţie de stat, a operaţiunilor de recreditare de stat, conform Anexei nr.2.

- Prima raportare, pentru societaţile comerciale ăn care statul sau unitatea administrativ-teritorială deţine mai mult de 50 la suta din capitalul social, întreprinderile de stat şi municipale, urmează a fi prezentată Ministerului Finanţelor in termen de 10 zile de la contractare, precum şi contractul semnat între debitor şi creditor in cazul împrumuturilor, conform Anexei nr.1.

- Prima raportare a obligaţiunilor (cu exceptia obligatiuilor de stat), pentru societatile comerciale in care statul sau unitatea administrativ-teritoriala deţine mai mult de 50 la suta din capitalul social, întreprinderile de stat şi municipale, urmează a fi prezentata Ministerului Finanţelor in termen de 10 zile de la emisiunea publică, conform Anexei nr.3.

- În cazul imprumuturilor sub forma obligaţiuni (cu excepţia obligaţiunilor de stat) raportarea trimestrială Ministerului Finanţelor va fi efectuată în conformitate cu condiţiile de emitere publicate, conform anexei nr.4.

Această informaţie urmează a fi prezentată pîna la data de 10 a lunii după trimestrul de gestiune.

In caz dacă societatea comercială sau intreprinderea nu are nici un fel de datorie, aceasta urmează să prezinte Ministerului Finanţelor un raport care confirmă acest fapt.

Telefonul de contact: 22-45-29

CĂUTARE
Căutare avansată
ANTICAMERA ONLINE
Scrieţi ministrului
Serviciul de presă

SERVICIU DE PRESĂ
Comunicate de presă
Galerie foto
Galerie video
Ministerul in mass media
Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova
str.Cosmonauţilor, 7, mun. Chişinău
MD – 2005, Republica Moldova
tel.: (+373 22) 226629, fax: (+373 22)240055
e-mail: cancelaria@minfin.moldova.md
          webadmin@minfin.moldova.md



2006. Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova.
Toate drepturile rezervate
2006. Ministry of Finance of Republic of Moldova.
All right reserved.
Design and development by Deeplace ISSP