Strategia în domeniul managementului datoriei de stat pe termen mediu
Strategia în domeniul managementului datoriei de stat pe termen mediu (2011-2013) a fost elaborată în conformitate cu Planul de Activitate al Ministerului Finanţelor pe anul 2010.
Strategia în domeniul managementului datoriei de stat pe termen mediu (2011-2013)
Prezenta Strategie are un caracter pe termen mediu (3 ani) şi stabileşte direcţiile prioritare de activitate ale Ministerului Finanţelor orientate spre atingerea obiectivului fundamental, care se referă la asigurarea finanţării măsurilor prevăzute în bugetul de stat cu minimum de cheltuieli pe termen mediu şi lung şi la nivel optim de risc, precum şi atragerea fondurilor pentru finanţarea sectoarelor prioritare ale economiei naţionale.
Strategia în domeniul managementului datoriei de stat va fi actualizată anual, concomitent cu actualizarea prognozelor din Cadrul Bugetar pe Termen Mediu pentru anii viitori. Acest lucru va permite în timp util redefinirea adecvată a obiectivelor şi măsurilor stabilite în dependenţă de dezvoltarea economică, evoluţia pieţei şi rezultatele obţinute pe parcursul punerii în aplicare a Strategiei.
Comentariile şi propunerile părţilor interesate pot fi prezentate la adresa: tatiana.ivanicichina@mf.gov.md